Powered By Blogger

miercuri, 3 decembrie 2008

BIOS in siguranta

In acest articol veţi citi despre procedura de actualizare (sau înlocuire) a BlOS-ului.
In timp, se poate întâmpla ca PC-ul dumneavoastră să necesite un BIOS mai nou. Motivele pot fi multiple şi o parte din ele au fost enumerate în artico­lul anterior. Deoarece BIOS-ul este stocat într-un ROM, update-ul acestuia este ce­va mai dificil decât instalarea sau dezin­stalarea programelor obişnuite.
In timp, se poate întâmpla ca PC-ul dumneavoastră să necesite un BIOS mai nou. Motivele pot fi multiple şi o parte din ele au fost enumerate în artico­lul anterior. Deoarece BIOS-ul este stocat într-un ROM, update-ul acestuia este ce­va mai dificil decât instalarea sau dezin­stalarea programelor obişnuite.
Astfel, pentru a rescrie BIOS-ul aveţi nevoie de un utilitar special pe care îl pu­teţi găsi pe pagina de Internet a producă­torului plăcii de bază sau al cipului de BIOS. în acest sens, am inclus pe CD-ul alăturat revistei mai multe utilitare cu ajutorul cărora veţi putea efectua schim­barea BlOS-ului. Dar, pentru a face mo­dificarea de BIOS, pe lângă utilitar aveţi nevoie şi de un fişier care să conţină ima­ginea noului BIOS. Aceasta, specifică fie­cărui producător şi model, se regăseşte de asemenea pe pagina web a producătoru­lui plăcii de bază. Pentru a găsi mai uşor site-ul producătorului şi BIOS-ul potrivit folosiţi-vă de paginawww.wimsbios.com, de unde aveţi link direct către majoritatea producătorilor de plăci de bază. Aici, cău­taţi imaginea BlOS-ului aferent tipului plăcii de bază şi descărcaţi-o pe calcula­torul dumneavoastră.
Cum se face

Cu toate pregătirile încheiate, dezarhivaţi imaginea de BIOS (în general, aceste ima­gini se află în arhive) şi copiaţi-o împre­ună cu programul de scriere într-un di­rector. Mai aveţi nevoie şi de o dischetă de pe care veţi efectua scrierea noului BIOS. Prin urmare, trebuie să realizaţi o dischetă boot-abilă, după care veţi porni calculatorul de pe aceasta.
Iată paşii care trebuie urmaţi în cazul unui BIOS Award:
Chiar dacă unii recomandă folosirea imaginii de BIOS de pe harddisk, utilizatorului obişnuit îi va fi mai uşor să urme­ze procedeul clasic. Aşadar, imaginea şi utilitarul de rescriere trebuie copiate şi ele pe dischetă. Acum reporniţi calculatorul şi intraţi în BIOS pentru a verifica dacă nu cumva acesta este protejat la scriere. Nu în ultimul rând, verificaţi ordinea de boot-are, unde A: (unitatea floppy) tre­buie să fie prima opţiune. După ce calcu­latorul boot-ează de pe dischetă, verificaţi existenţa fişierelor de pe aceasta prin co­manda dir. înainte de a lansa software-ul de scriere ar fi bine să vă notaţi numele noului BIOS, pentru a nu vă încurca cu alte fişiere aflate pe dischetă.
Lansaţi utilitarul. Pentru aceasta, tas­taţi numele utilitarului urmat de numele fişierului imagine (de exemplu A:\>Awdflash.exe da6p4aO5.bin).
Este recomandat să salvaţi vechiul BIOS înainte de a-1 scrie pe cel nou, pen­tru orice eventualitate. După ce s-a salvat fişierul de backup, continuaţi cu încărcarea noii imagini. Fiţi atenţi la mesajele primite. Utilitarul va confirma dacă noul fişier este corect sau nu. Apăsaţi pe tasta [Enter] şi scrierea noului BIOS va începe. Atenţie! Orice greşeală privind versiunea de BIOS utilizată (în sensul că aceasta nu corespunde plăcii de bază) sau orice în­trerupere a procesului de scriere duce la un BIOS defectuos. Rezultatul se traduce prin afişarea unui ecran negru la pornirea calculatorului.

După ce procesul de scriere se încheie, sistemul va porni automat. La repornire nu uitaţi să scoateţi discheta din unitatea floppy. în mod normal sistemul va detec­ta fiecare componentă din calculator. In­traţi în noul BIOS şi selectaţi setările im­plicite. Salvaţi şi ieşiţi. De asemenea, la pornirea calculatorului pe ecran va fi afi­şată noua versiune.
Procedeul schimbării unui BIOS AMI este foarte asemănător cu cel descris ante­rior, dar există totuşi şi câteva mici dife­renţe. Salvarea vechiului BIOS, în cazul utilitarului pentru BlOS-uri AMI, trebuie efectuată separat. în acest sens, utilizaţi li­nia de comandă cu opţiunea corespunză­toare, de exemplu A:\>aminf335.exe /S „nume fişier". După ce s-a salvat fişierul de backup, continuaţi cu încărcarea noii imagini. De asemenea, la repornire selec­taţi în noul BIOS setările implicite.


Recuperarea BlOS-ului defect

In cazul în care din anumite motive BIOS-ul din calculatorul dumneavoastră devine inutilizabil, poate chiar din cauza unei scrieri defectuoase, nu disperaţi. Există câteva soluţii prin care puteţi reme­dia această problemă. Iată trei metode re­comandate de către www.wimsbios.com.

Niciun comentariu: